single product

Mărar tradițional

7,00 lei

Soi tradițional de mărar foarte aromat și productiv, cu o capacitate mare de regenerare după recoltare. Culoarea frunzelor este verde-albăstrui pe toată perioada de creștere. Este recomandat atât pentru consumul proaspăt, cât și pentru prelucrare, conservare și sărare.

27 în stoc

Descriere

Soi tradițional de mărar foarte aromat și productiv, cu o capacitate mare de regenerare după recoltare. Culoarea frunzelor este verde-albăstrui pe toată perioada de creștere. La mijlocul verii, el are flori mici, galbene, adunate în inflorescenţe asemănătoare unor umbrele, urmate de cantităţi mari de seminţe mici, ovale, plate şi crestate, care sunt apoi luate de vânt. Este recomandat atât pentru consumul proaspăt, cât și pentru prelucrare, conservare și sărare. De asemenea se poate usca sau congela. Se pot consuma și semințele care sunt mult mai aromate.

Proprietăți medicinale

Preparatele fitoterapeutice din mãrar sunt indicate pentru stimularea digestiei şi a poftei de mâncare, în combaterea balonãrilor, în caz de retenţii hidrice, edeme.

Seminţele de mărar sunt eficiente în tratamentul indigestiei şi al sughiţului, mai ales la copii şi sugari. Cercetările au demonstrat şi că uleiul esenţial are proprietăţi antibacteriene, inhibând creşterea bacteriilor intestinale.

Uleiul esenţial masat pe piele poate sista senzaţia de greaţă, iar preparatele din seminţe de mărar, aplicate extern în cataplasme, pot fi folosite pentru vindecarea infecţiilor.

Mod de utilizare a semințelor

Se seamănă direct în grădină începând cu lunile martie-aprilie, la adâncime superficială prin aruncarea aleatorie a semințelor. Este recomandat ca până la germinare pământul să fie păstrat în permanență umed. Mărarul preferă locurile însorite pe toată durata zilei.

Observații: Semințele pe care le achiziționați sunt crescute în sistem organic, ecologic.

Un plic conține: 2 grame de semințe.

Originea semințelor: Comuna Secuieni, jud. Neamț.

Anul de recoltare a semințelor: 2019

Informații suplimentare

Greutate 2 g

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Mărar tradițional”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Produse similare

Tutun Virginia

7,00 lei

Stoc epuizat

Specie de tutun foate rezistentă și productivă. Planta este înaltă cu frunze mari care se maturizează pe etaje. Florile sunt de culoare roz pal cu un miros plăcut. Frunzele se recoltează începând cu luna iulie atunci când se îngălbenesc și prezintă o buburuzare gălbuie. Preferă soarele și nu necesită lucrări speciale sau irigare.

Busuioc mov

7,00 lei

66 în stoc

Această specie de busuioc este alimentară și are o aromă mult mai intensă decât busuiocul clasic, verde. Culoarea frunzelor este mov pe toată perioada de vegetție și ajunge la maturitate puțin mai devreme decât busuiocul verde.

Lobodă roșie

7,00 lei

49 în stoc

Soi tradițional de lobodă, cu frunze cărnoase, roșii-movulii, de dimensiunea unei palme. Este foarte productivă și rezistentă la toți dăunătorii.

Pătrunjel frunze

7,00 lei

40 în stoc

Soi tradițional de pătrunjel cu frunza mică, plată și deasă. Planta este foarte aromată, roditoare cu o capacitate mare de regenerare după recoltare. Culoarea frunzelor este verde intens pe toată perioada de creștere.

error: Continut protejat !!
× Aveți întrebări? Suntem aici!