Tomate Roz Secuieni
Fructele au formă sferică, simetrică, ușor aplatizată și culoare roz uniform. Au circumferința de până la 15 cm și o greutate medie cuprinsa între 300 și 500 de grame.
Morcov tradițional
Soi de morcov semitimpuriu cu rădăcini de formă cilindrică, alungită (diametru de 3-4 cm), de culoare portocalie. Gustul este dulce, cu miros specific. Soiul este recomandat pentru cultivare în grădină sau într-un spațiu protejat, de asemenea se pot păstra peste iarnă în pivnță.
Vinete Alexandru
Soi de vinete tradițional, cu fructe mari, cărnoase, de culoare violet închis spre negru lucios, având formă sferică ușor alungită cu o greutate medie de 300 de grame, fără multe semințe, fiind ideale pentru copt și preparate tradiționale.
Tomate Blush
Fructe de formă ovală-alungită, de culoare portocalie cu dungi verzui. Au o lungime medie de 5-7 cm și o greutate de până la 100 de grame.
Busuioc mov
Această specie de busuioc este alimentară și are o aromă mult mai intensă decât busuiocul clasic, verde. Culoarea frunzelor este mov pe toată perioada de vegetție și ajunge la maturitate puțin mai devreme decât busuiocul verde.
Cimbru tradițional
Satureja hortensis este o planta anuala cu tulpinile ramificate. Planta este foarte aromată, roditoare fără a fi sensibilă la dăunători. Cimbrul este recomandat pentru sosuri, salate sau pentru a condimenta mâncarea. Se consumă frunzele și lăstarii tineri în stare proaspătă sau uscată.
Lacrima lui Iov
Plantă cu o înălțime de aproximativ 50 cm, cu frunze asemănătoare porumbului ce produce semințe mari cât un grăunte, cu formă de lacrimă, de unde și denumirea ei populară. Semințele ei sunt utilizate atât ca aliment cât și sub formă ornamentală, mulți fabricând mărgele.
Ridiche neagră
Soi de ridiche cu rădăcini de formă predominant rotundă (diametru de 7-10 cm), de culoare neagră, iar interiorul este alb. Gustul este dulce picant, cu miros făinos-sulfuros. Soiul este recomandat pentru cultivare în grădină sau într-un spațiu protejat, de asemenea se pot păstra peste iarnă în pivnță.
Coriandru
Coriandrul este originar din zona mediteraneană și din zona Turciei de astăzi, însă este cultivat și în Egipt, Anglia și Sudan. Crește în zone cu primăveri reci și ajunge la o înălțime mai mică de jumătate de metru. Datorita aromei sale ușoare, coriandrul, ca și condiment, este folosit în cantități mai mari decât celelalte condimente. În Anglia, este condiment de bază pentru prăjituri aromate, bazate, de obicei, pe fructe de toamnă precum merele, perele, prunele și în plăcinte sau compoturi.
Castravete de burete (Luffa)
Luffa sau castravetele de burete este o plantă din familia castravetelui. Fructele acestor specii sunt consumate ca legume. Atunci când fructul este complet copt este foarte fibros. Bine copt, este folosit ca burete în băi și bucătării.
Castravete amar
Momordica charantia, cunoscut sub numele de castravetele amar sau pepenele amar, este de origine necunoscută, dar este utilizată în medicina populară chineză ca plantă amară. În medicina ayurvedică este cunoscută sub denumirea de karela, în Europa fiind cunoscută sub denumirea de „castravete amar” datorită gustului său puternic amar. În cazul speciei Momordica charantia atunci când fructul este copt, acesta se rupe cu un pocnet caracteristic.
Păstârnac tradițional
Soi de păstârnac semitimpuriu cu rădăcini de formă cilindrică, alungită, cu diametrul de 5-6 cm, dar dacă este irigat corespunzător poate atinge diametre și de 10 cm, de culoare alb-crem. Gustul este dulceag, cu miros și aromă specifică. Soiul este recomandat pentru cultivare în grădină sau într-un spațiu protejat, de asemenea se pot păstra foarte bine peste iarnă în pivniță.
8,00 leiAdaugă în coș